„Intrând în curtea Mănăstirii... parcă am intrat într-un tablou și am trecut dincolo de culoare... Un pictor genial s-a gândit să amenajeze locul frumos pentru noi și cred că i-a ieșit prea bine. Nu știu dacă intenționat sau nu, dar a scăpat paleta de culori peste copacii din jur! O idee superbă...
Un alt pictor, de suflete, e motivul pentru care noi ne-am adunat în acel tablou. Am avut parte de niște ghizi înfocați, ucenici de-ai pictorului, care ne-au luat gândurile de mână și le-au plimbat prin tot muzeul cu amintiri vii, ne-au vorbit cu bucurie despre el, despre cum ținea pensula, cât de delicat atingea cu ea sufletul și ne-au arătat culorile calde și pătrunzătoare pe care le folosea. Ghizi care la rândul lor folosesc acum aceeași tehnică și aceleași culori... păstrând vie prezența mentorului în lucrarea lor.
Ieșind apoi din acel tablou, ne-am dat seama că pictura nu era încă uscată fiindcă uitându-ne unul la altul, am văzut că toți eram plini de pete de culoare. Și am zâmbit.”
(un OTS-ist care ar opri apa măcar câteva zile)
Credit foto: Alexandra Tănase
