îndemn la a iubi

...

„Om, omule bun, pune în cugetul și fapta ta întâi dragostea. Nu dragostea care cere, vrea pentru sine, ci dragostea care dăruie, care hrănește pe altul. Nu dragostea sufletului pustiit, ci aceea a sufletului care se revarsă fluvial. Dragostea este cheia clipei și a veșniciei. Dragostea împrăștie urâtul, urâtul singurătății, topește răul, răul întunericului, alungă tiparele și hotarele, alungă potrivniciile; aduce pretutindeni ființă nouă și nerobitoare. Dragostea naște și pârguiește rodul, transfigurează și înalță sufletul; prin ea dumnezeiasca față joacă focul luminilor de ape în lumea durerilor noastre. Este în firea omului să învingă prin dragoste. Omul este om prin puterea dragostei sale. Cine nu iubește, nu are simțuri; toate ferestrele, de la firicelul de iarbă la steaua ce clipește liniștea depărtărilor, i se închid. Grăuntele de bine și frumos ce-l purtăm în inima noastră îl dezvăluie și-l crește dragostea. Așa vine pacea, pacea adevărată, pacea raiului și a vieții veșnice. Când ai pornit să fii om, să știi că dragostea e cea dintâi virtute, ea este sensul dezrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste și mâna ta bâjbâie. Caută sâmburele vieții. E în tine!”

(Ernest Bernea)

„Peisaj lăuntric” - Demostene Andronescu

În general, un peisaj ne impresionează printr-o anumită ilustrare a lui „afară”. Fie primăvară, vară, toamnă, iarnă, regăsim cu toții în penelurile pânzei o imagine cunoscută... În general, am spus. Ce ne facem însă când vine vorba de „lăuntru”? Mai vedem oare la fel de clar? Cum răzbatem a citi glasul inimii?

Ca să aducem lumină în ceața acestor întrebări, vă invităm marți, 5 Mai 2015,  la o altfel de incursiune. La o citire a  sufletului românesc ce-a pătimit în temnițele comuniste, la o resincronizare cu istoria prin intermediul versurilor poetului Demostene Andronescu.

Vă așteptăm cu dragă inimă!