miercuri, 15 octombrie 2014

ROD de vacanță




  




©Alexandra Tănase


ROD... sau DOR? Poate, mai degrabă, amândouă. Astă seară, după cântarea Paraclisului Maicii Domnului în biserica dintre brazi din Sibiu, ne-am așezat surâzători în jurul unei mese, povestindu-ne unii altora despre mici bucurii-aducătoare-de-tresăriri-sufletești din timpul vacanței de vară. Cu ceștile de ceai aduse de acasă (uitucii și cei care citesc printre rânduri doar cu pahare de plastic) am savurat infuziile care mai de care mai aromate, iar eugeniile apărute din senin ne-au îndulcit chipurile. Ni s-au recitat câteva poezii de Lucian Blaga, „Sergentul” lui Vasile Alecsandri și „Nebunul” lui Demostene Andronescu, apoi am călătorit cu gândul prin toate locurile vizitate de ceilalți, ne-am bucurat urechile ascultând un pic de muzică psaltică, am privit fotografii cu locuri verzi din România, nu ne-am găsit cuvintele în a exprima plinătatea trăirii din timpul taberelor, și câte și mai câte...Nu cred să fi rămas vreunul dintre noi neimpresionat de gândul Iuliei, când ne-a spus că ea nu a făcut multe lucruri vara asta, dar a învățat să se întrebe la finalul fiecărei zile ce a făcut în acest interval pentru Hristos. 

Nu suntem mulți, dar ÎMPREUNĂ  mărturisirea Bucuriei Ortodoxiei devine ca un bulgăre de zăpadă care se prăvale la vale...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.