Cum să nu-i iubești?!

   

   Am ales acest titlu imediat după ce s-a terminat evenimentul, în beția de bucurie în care ne aflam cu toții! CUM SĂ NU-I IUBEȘTI?! Mă găsesc om neputincios în fața acestui sentiment. Pur și simplu nu pot descrie cât de incredibil de minunați pot fi acești oameni și cât de imposibil de uitat e fiecare clipă petrcută alaturi de ei! Și aici mă refer atât la Părinții noștri dragi, cât și la copiii lor. Copiii din spatele lor. Da, ăștia sunem noi. Copiii lor. 

   Totul a pornit de la invitația Părintelui Iustin de acum câteva săptămani, care ne-a propus să venim și noi la o conferință la Petroșani, pentru un momențel artistic. Nici nu se punea problema să putem refuza așa ceva. Și...acel momențel artistic a luat naștere pe microbuz, în cele 3 ore pe care le-am făcut până acolo.

   Conferința...după cum era și de așteptat, a fost pe măsura celor care au susținut-o. Părinții noștri chiar știu să iubească! Altfel, nu cred că ne aflam acolo... Dar știu să iubească atât de mult, încât atunci când vorbesc despre iubire, parcă nu se folosesc de cuvinte, ci de frânturi de suflet! 

   Unii din noi i-au cunoscut pentru prima dată pe cei care le sunt și lor Părinți...și asta nu doar prin alianță, fiind frățiorii celor mai vechi, ci fiindcă au simțit cu siguranță dragostea lor...care se vedea atâta de limpede atunci când se uitau la noi!! Cum numai un părinte își poate privi copilul...

                                     

                                     

   Momențelul nostru, pe cât a fost de improvizat, pe atât a fost de trăit de fiecare în parte. Ne-am îmbrăcat în straiele strămoșilor și ne-am pornit să facem ce știm noi mai bine: să transmitem ce-am găsit în sufletele noastre mai bun de dăruit! Și atâta a putut fi de adevărată bucuria, încat la final s-a lăsat cu ceva lacrimi...

   Când îi vedeam pe toți înaintând spre scenă, îmbrăcați în straie pline de viață, venind unul după altul, serioși într-un fel în care erau atât de simpatici, mi se părea că n-au fost mai frumoși niciodată!

   Cam asta a fost la Petroșani...s-a lăsat cu bucurie. Dar cum să nu te bucuri când iubești și ești fericit?!